Episodul 10: Gusturile copilăriei în Idicel-Pădure

Daca vă este dor vreodată de aroma autentică a unui preparat gătit pe foc domol de lemn, vă puteți satisface pofta oricând, chiar dacă ceea ce veți gusta va străbate până la dumneavoastră un drum de câteva ore bune. Intrați foarte rapid pe razvanidicel.ro si comandați practic gustul copilăriei. Veți crede inițial că ceea ce veți cumpăra este pregătit de Răzvan Idicel, dar Idicel este doar numele satului în care bunătățile sunt preparate de mâinile dibace ale femeilor sătence.

Chiar dacă Răzvan Rusu este acum un “fiu al satului”, cum îi numește duminica preotul pe cei merituoși, și ar putea purta chiar numele de Razvan Idicel, business-ul se numește așa în cinstea satului de unde a pornit totul. Satul pe care Răzvan l-a vizitat dintr-o întâmplare, de care s-a îndrăgostit și unde a rămas să facă dulceață la ceaun, cot la cot cu tanti Veronica. Pentru început.

Când și cum ați început acest business delicios?

Am început la 23 de ani, când încă eram la master în Cluj, master pe care nu l-am mai terminat, iar de început am pornit de la fructele de pe dealuri, din care am crezut ca se poate face ceva bun.

De fapt, la început nu aveam nici măcar ceaun, l-am împrumutat și toți oamenii din sat ne-au ajutat, dar am avut norocul să o întâlnim pe tanti Veronica. Ea pur și simplu voia să facă ceva pentru satul ei. Am petrecut o vară întreaga la ea, acolo. Am făcut dulcețuri, am fost în câteva târguri.

A început să vă placă viața la Idicel.

Da, m-am apucat destul de repede de făcut fabrica. Mi-a fost alături și tata, m-a ajutat și un investitor cu o parte din bani, cealaltă parte am pus-o eu.

Acum am luat decizia să rămânem în Idicel. O să ne mutam aici definitiv în curând, chiar dacă e un sat destul de îndepărtat, la 6 ore jumate de București și în mare parte, nici nu există semnal la telefon. După 7 ani de locuit în Cluj, apoi 3 ani în București, mi-am dat seama că în Idicel sunt cel mai fericit. Vrem să susținem comunitatea locală. Avem în plan renovarea unei săli de sport și vrem să facem o nouă sală în aer liber pentru ateliere – de meșteșuguri și de limba engleză. 

La cât s-a ridicat prima investiție, prima cheltuială, să zic așa, și nu investiția anuală? Pe ce îți amintești că au mers banii?

Prima cheltuiala a fost să pun motorina de 50 de lei să merg la Cluj, de unde am împrumutat primii bani pentru fundația fabricii și să mă întorc înapoi acasă. Astfel, la cei 50 de lei, s-au adăugat și cei 23K euro investiți în fabrică. Am pornit-o cu o sobă făcută de un localnic unde făceam dulceață pe lemne cu Veronica.

De ce Raiffeisen Bank? 

Pentru că oferă accesibilitate. Se poate obține mai ușor un credit și te ajută cu diverse programe, te sprijină – cum a fost Factory. Am intrat în zona de ciocolată cu ajutorul Raiffeisen, datorită căruia a putut lua naștere crema de alune, cu doar 3 ingrediente.

Care este cea mai inspirată decizie pe care ai luat-o, cea care s-a dovedit hotărâtoare pentru evoluția business-ului?

Decizii inspirate sunt mereu, dar cred că cea mai importantă a fost alegerea partenerilor de business. De-a lungul timpului am avut 3 parteneri. Cu fiecare m-am înțeles foarte bine și fiecare își are locul în istoricul companiei, în finanțarea din prima etapă, apoi dezvoltarea de produse noi și apoi în dezvoltarea companiei ca business pentru un nou nivel de creștere. 

E foarte important ca partenerul care se alătură să creadă în produs și în autenticitate, nu să se uite doar la cifre. Și altceva important la parteneri: boost-ul de energie, de încredere pe care îl aduc în companie. Doar așa poți să te dezvolți organic și natural. Și la fel se întâmplă și în ceea ce privește oamenii din companie.

Ce îți dorești astăzi de la acest business?

Să crească sănătos la Idicel Pădure și să dezvolte o comunitate de oameni pasionați care pot să meșteșugească ceva bun pentru oameni. În plus, ne dorim să facem o fabrică puțin mai mare, să avem 10 ceaune în loc de 5, să avem un depozit și un birou foarte frumos pe malul râului Idicel. Raiffeisen ne ajuta cu finanțare. Practic, noua noastră fabrică va fi un spațiu de vizitat, unde oamenii să poată vedea din exterior, prin niște geamuri, cum gătesc gospodinele și cum fac zacuscă la ceaun. O să fie un obiectiv turistic – Asta îmi doresc. Vreau să fac din Idicel-Pădure un model. În plus, e și un demers de conservare și valorizare a tehnicilor tradiționale de producție.

Care sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă un business de acest tip, pe care cei aflați la început de drum nu le pot previziona, dar ar fi bine să țină cont de ele?

În momentul începerii unei afaceri e foarte important să îți povestești activitățile, să fii live cu oamenii, să vadă exact ce faci. Și eu am făcut lucrul ăsta, chiar dacă atunci nu exista TikTok sau Instagram. Eu povesteam pe Facebook despre pașii importanți din business. E foarte important să comunici în mod consecvent. Un alt aspect este legat de partea financiară - îți trebuie un contabil bun. Poate să îți dea foarte multe informații utile despre cum să îți conduci business-ul în anumite momente. Mi-a lipsit mult și recomand tuturor să aibă alături fie un contabil bun care să înțeleagă ce trebuie făcut, fie un sfătuitor bun.

Cum va arăta businessul peste 10 ani, ținând cont de toate evoluțiile tehnologice care se prefigurează?

Tot la ceaun vom face mâncarea. Partea de tehnologie va veni mai mult în suportul activităților de marketing și promovare decât în pregătirea produselor în sine.

Dar în ceea ce privește comportamentul consumatorului?

În primul rând, noi ne-am propus să rămânem tot pe mâncare gătita la foc de lemne, dar pe lângă aceasta, toată dezvoltarea noastră încearcă să utilizeze cele mai noi și inovative soluții de lucru, astfel încât sa fim super eficienți. În plus, încercăm să avem o gamă largă de produse pentru fiecare client.

Lecții învățate cu Andreea Roșca, creator Vast&Curious

Răzvan este poate un antreprenor norocos pentru că a lucrat tot timpul cu oameni care s-au descurcat singuri. Mai ales la început, mulți dintre noi avem această tendință de a controla lucrurile, de a le verifica și de a le spune oamenilor ce să facă. Poate că în felul acesta ne iese mai bine, dar suntem în fața unui mare risc - și anume că o treabă bine făcută va depinde în permanență de noi. Dacă noi nu atingem fiecare parte din business, lucrurile nu merg așa cum ar trebui, iar pe măsura ce afacerea crește, aceasta devine o problemă majoră. Oamenii nu iau decizii și problemele nu se rezolvă pentru că ne așteaptă pe noi să le spunem ce și cum să facă. Ajungem să sufocăm treaba pentru că nu putem fi în același timp peste tot. Oamenii nu mai iau decizii, lucrurile nu se mai întâmplă pentru că ne așteaptă pe noi să rezolvăm, să le spunem, să facem.

Alternativa este să avem mult mai mare grijă la început, să angajăm oameni buni și să le dăm voie să facă ceea ce știu mai bine, așa cum știu mai bine. Vor rezolva probleme mai bine pentru că sunt mai aproape de ele, decât noi, care suntem departe de ceea ce se întâmplă în mod real. Timpul și resursele noastre vor putea fi investite în strategie și în lucrurile mari și importante, în loc să fie investite în detalii și în directive.