Când experiența și inspirația se întâlnesc
Episodul 4: Aventura celor 25 de ani în afaceri, cu Mirela Mazurec
Viitorul în ceea ce privește recipientele pentru lichide este prezentat de Spot Cups, pionier în România atunci când vorbim de pahare de carton. Și sigur ați băut dintr-un Spot Cup sau cel puțin le-ați zărit în locurile destinate petrecerii timpului liber pentru că sunt personalizate mereu creativ, în funcție de dorințele consumatorului. E imposibil să nu, pentru că Spot Cups a fost creat acum 10 ani, din dorința de a înlocui plasticul cu cartonul, pentru un mediu curat.
Aproape nimic nu i se pare imposibil Mirelei Mazurec, principala fondatoare a Spot Cups, un antreprenor curajos, care a gestionat business-uri mai mult sau mai puțin cunoscute, unde a și câștigat, dar a și pierdut.
Cum ai caracteriza primii 2 ani? Îți imaginai atunci că vei ajunge în punctul în care te afli astăzi?
Vorbind despre ultima activitatea de producție pe care o desfășuram... Acum 10 ani, când am început-o, am știut că o vom dezvolta și că vom insista să o creștem. Asta deoarece ne-am dat seama că este viitorul în ceea ce privește recipientele pentru lichide și grijă pentru mediu.
Cât de dificil a fost începutul?
Ca și în cazul majorității afacerilor noastre, am fost pionieri. Am fost primii din țară care au produs pahare de carton, cel puțin așa știu eu. A fost nevoie de un credit bancar să luăm primul utilaj și am avut experiențe neplăcute cu materiile prime, primul lot cumpărat fiind neconform. Nu ne-am descurajat, am mers mai departe și bine am făcut.
Când ne-a fost mai greu sau am vrut să creștem, am avut deschiderea să căutăm sprijin bancar, iar colaborarea cu Raiffeisen a început acum foarte mulți ani. Alegerea și dinamica aceasta cu banca au fost foarte potrivite, exact ce a trebuit la momentul respectiv. Întotdeauna în Raiffeisen Bank am avut o persoană care a fost de ajutor – persoană care s-a ocupat de contul nostru și ne-a dat soluția. Personalul a fost pe modelul nostru și a avut grijă de nevoile noastre. De altfel, este banca noastră principala – din 3 proiecte europene, 2 mi-au fost finanțate de către Raiffeisen.
Aveai un plan măreț despre cum vei cuceri lumea sau măcar piață? Îți imaginai atunci un eveniment de lansare grandios sau alte scenarii ceremonioase prin care vei rămâne în istoria economiei?
Întotdeauna ai în minte o imagine grandioasă, îți faci scenarii în care cucerești lumea. Poate fără aceste scenarii nu te-ai avânta cu pieptul gol la „lupta” cu provocările activității private. Acest sentiment te ține cu energiile treze și te motivează.
Care ai spune că a fost cea mai curajoasă decizie pe care ai luat-o?
A fi antreprenor este deja un curaj. În fiecare zi, poți fi sărac lipit sau bogat. A face afaceri este întotdeauna un curaj pentru că te întâlnești tot timpul cu provocări și pentru că există riscuri.
Dacă ar fi să faci o scanare a tuturor profilurilor de angajați pe care i-ai avut în echipa, care te-a surprins cel mai plăcut și de ce?
Angajații noștri sunt oameni obișnuiți, de vârstă medie și pregătire medie. Îmi place la ei naturalețea cu care-și trăiesc viață. Se bucură de lucruri mărunte, omenești, de întâlniri și comunicări cu rude și prieteni, de evenimente ce pot părea banale, dar care fac esența vieții. O nuntă, un botez, un concediu într-un loc nu prea îndepărtat. Sunt fericiți dacă sunt sănătoși și dacă familia nu are probleme. Simplu și esențial. Restul nu mai contează.
Care sunt zidurile sau dificultățile de care te lovești și astăzi?
Cred că producătorii ar trebui sprijiniți prin subvenții la energie, mai ales acum, când costurile au luat-o razna. Și credite cu dobânda redusă. Foarte greu reușim să avem prețuri competitive având în vedere piețele extra comunitare care ne inundă cu produse făcute la alte costuri.
Ce îți dorești astăzi de la acest business?
Ca orice om de afaceri, fac afaceri pentru a obține plus valoare. Dar mă preocupă la fel de mult grija pentru angajați, grija pentru natură, grija pentru societate în general. În viitor, vom încerca să producem pahare de carton din materiale biodegradabile, un proiect foarte apropiat de realizare. Și tot timpul am grijă să direcționez parte din profit, atât cât îmi permite legea, către Asociații și Organizații cu activități sociale. De câte ori pot, pun umărul la acțiuni sociale prin participare directă sau prin sprijin material.
Cum va arată businessul peste 5 ani, ținând cont de toate evoluțiile tehnologice care se prefigurează, dar și de cele din comportamentul consumatorului?
Doresc să rămân pe segmentul consumatorului mic și mijlociu. Peste 5 ani să fiu aici tot pentru barul de la colț care vinde cafeaua și ceaiul vecinului de la etaj, dar și pentru lanțul de cafenele ce dorește să ofere aromă cafelei în paharele frumos colorate cu numele propriu.
Eu am 56 ani. Teoretic în 10 ani ar trebui să fiu la pensie, dar nu am discutat despre asta cu fetele mele. Am avut o oferta în 2021 să vând business-ul, dar nu mi-am dorit și nu îmi doresc să vând. Încă nu am obosit și nu știu ce se va întâmpla în viitor.
Dacă ar fi să diversificați aria de servicii sau produse, care ar fi cea mai neobișnuită direcție spre care ai merge?
Mi-aș dori să fac un proiect care constă în întâlniri între persoane tinere și persoane de vârstă mijlocie care să împărtășească experiențe – Școală de Părinți – un fel de grup de suport între părinții tineri și părinții cu experiență. Cu împărtășit concluzii de viață ce ar putea crea o lume mai bună, cu reușite și nereușite.
Fac parte din Asociația Femeilor din Cluj și am avut un proiect social inițiat de mine, înainte de pandemie – o dată pe luna mergeam în azile de bătrâni – le citeam poezii, aveam discuții pe diverse teme. Am o înclinație de a face ceva în societate.