Sezonul 3, episodul 7: Mircea Vlăduțu – Panitrans

Paula Herlo: Gustul copilăriei a făcut ca o afacere deschisă într-un sat din județul Vâlcea să ajungă un succes național. Mircea Vlăduțu a deschis în 1997 o brutărie, în satul copilăriei. Spiritul de antreprenor este în ADN-ul familiei, pentru că știe din poveștile celor din casă că bunicul avea o moară de apă. Ce știți din povești despre acea moară? Ce aducea ea nou în sat?

Mircea Vlăduțu: Nou era faptul că era singura care era diferită de celelalte, avea atașat și un joagăr pentru tăiat lemn.

Paula Herlo: Cine venea la moară să macine grâu tăia și lemne?

Mircea Vlăduțu: Da, putea să vină să taie lemne pur și simplu, adică scânduri, ce avea nevoie.

Paula Herlo: Cum i-a venit bunicului ideea asta?

Mircea Vlăduțu: Da, nici eu nu știu, el era foarte priceput așa să...

Paula Herlo: Și credeți că pe el îl moșteniți în curajul ăsta?

Mircea Vlăduțu: Probabil, probabil că da, de undeva vine 

Paula Herlo: V-ați lansat în afaceri într-o perioadă în care România trecea printr-o tranziție foarte dureroasă pentru economie.

Mircea Vlăduțu: Da, a fost o perioadă destul de dificilă. Destul de dificil.

Paula Herlo: Cu ce bani ați început afacerea?

Mircea Vlăduțu: Cu bani foarte puțini și mai mult cu credit furnizor. Singurii bani pe care i-am plătit au fost chiria pentru spațiu, pe care l-am închiriat pentru a începe să facem pâine.

Paula Herlo: Știți cât plăteați chirie?

Mircea Vlăduțu: Am plătit ceva mai mult la început, 6-7.000 de mărci germane, atunci erau mărci germane. Atât am plătit ca avans pentru că într-un final am achiziționat, l-am cumpărat spațiul acela.

Paula Herlo: De ce ați vrut să faceți brutărie? Pentru că dumneavoastră nu aveți pregătire în zona asta.

Mircea Vlăduțu: Pentru că era o afacere facilă și nu aveam altă variantă, efectiv.

Paula Herlo: Ce facultate ați făcut sau ce specializare aveați?

Mircea Vlăduțu: Facultatea de transporturi, autovehicule rutiere.

Paula Herlo: Și pe vremea aceea nu se găseau locuri de muncă în zonă?

Mircea Vlăduțu: Nu se găseau. Adică destul de greu și fără perspectiva de a face ceva. Adică nu puteai să te gândești să-ți achiziționezi ceva, o casă sau mai știu eu ce…

Paula Herlo: Și de ce ați simțit să faceți în satul bunicilor fabrica?

Mircea Vlăduțu: A fost pură întâmplare, să știți că nu am ales. Acolo am găsit spațiul ăsta de închiriat, pe care l-am dezvoltat tot într-un spațiu care era cumva și pe terenul bunicului.

Paula Herlo: Dar cumva, ați dus mai departe tradiția bunicului, că și el era în zona de panificație cu moara de apă și v-ați instalat, poate nu întâmplător, vizavi de casa lui.

Mircea Vlăduțu: Da, da. Deci fabrica acum, în momentul de față unde producem, este chiar peste drum de casa unde eu am copilărit, de fapt, până la 7 ani. Și am copilărit și în vacanțe acolo unde trăiau bunicii mei.

Paula Herlo: La un moment dat, v-ați dat seama că e foarte greu să continuați afacerea cu pâine?

Mircea Vlăduțu: Da, pentru că era un domeniu cu concurență foarte grea și foarte incorectă. Se lucra mult la negru. Și am hotărât să încerc cât de cât să ies din zona asta, că nu era o chestie în regulă.

Paula Herlo: Și doar voiați să faceți lucrurile corect.

Mircea Vlăduțu: Da, bineînțeles, că nu poți să pui capul liniștit pe o pernă să nu te intereseze că nu știu ce se întâmplă.

Paula Herlo: Și v-ați întrebat: ce putem să facem noi de fapt, zic, dacă nu mai facem pâine?

Mircea Vlăduțu: Păi da, trebuie să facem ceva, să aducem venituri. Aveam atunci și vreo cinci magazine în zonă cu specific alimentar și vindeam la noi în magazine și la magazinele unde mai vindeam pâine. După care am început o colaborare cu niște prieteni de la Craiova, pe care i-am întâlnit întâmplător la un prieten acolo, în zonă, au gustat din produse și au zis că ei aveau o fabrică de condimente și distribuiau cumva la nivel național ce produceau ei. Au zis: nu vrei să ne faci să vindem, am zis că da, cum să nu? Și am început cu ei.

Paula Herlo: Cum se numeau atunci?

Mircea Vlăduțu: Se numeau, da, Bravo prima dată. 

Paula Herlo: Dar oare de unde Bravo? Bravo pentru curaj? Bravo pentru idee? Bravo pentru tot?

Mircea Vlăduțu: Probabil că, acum, eu zic că curajul trebuie să existe, că altfel nu se face nimic, nu?

Paula Herlo: Da. Și, ușor-ușor, ați renunțat la producerea de pâine? 

Mircea Vlăduțu: Da, nu mai producem pâine, cred că de 10 ani, nu mai știu. Am mai continuat un pic, că a fost așa soția, mai mult sentimental, să zic așa, ne-am petrecut tinerețea acolo făcând pâine și sentimental am mai curs câțiva ani, după ce am început producția asta mai serioasă de patiserie.Paula Herlo: Practic, ați început să produceți cornulețe. Cornulețe cu rahat și ați început apoi cu gem.

Mircea Vlăduțu: Da, inițial cu rahat, pe care le-am vândut cu băieții ăștia de la Craiova, ei au zis, hai să ne faci niște cornulețe cu gem. Și era destul de complicat, dom'le, cum să faci cu gem. Până la urmă ne-a venit ideea să tăiem aluatul în fâșiuțe, să punem  gemul pe centru sau un pic într-o parte, de fapt că el, prin rulare, aluatul o să pice sub gem cu două foițe de aluat. Și am văzut că au prins foarte bine. Am ajuns să producem undeva la 30 de tone pe lună.

Paula Herlo: Manual.

Mircea Vlăduțu: Manual.

Paula Herlo: Câți oameni munceau ca să producă cele 30 de tone?

Mircea Vlăduțu: 36.

Paula Herlo: Câți oameni aveți acum în fabrică?

Mircea Vlăduțu: Aproape 90. Da, cererea era mult mai mare, că tocmai de asta ne-am hotărât să apelăm la un credit, că altfel nu…

Paula Herlo: Deci, practic, ați pornit de la minus, că ați luat un credit, da? 

Mircea Vladuțu: Da. 

Paula Herlo: Ați pornit de la minus și ați ajuns unde? Care-i cifra de afaceri azi?

Mircea Vlăduțu: În jur de 4 milioane de euro anual.

Paula Herlo: Și, oare, unde vreți să o duceți?

Mircea Vlăduțu: O ducem acolo unde putem, cât mai sus.

Paula Herlo: Adică nu v-ați făcut o planificare?

Mircea Vlăduțu: E greu să lucrezi planificat, mai ales în condițiile de astăzi. Poți să planifici, să vinzi, nu știu cât, numai că piața spune cât vinzi. 

Paula Herlo: Cum ați reușit să construiți mediul ăsta așa de cald în fabrică?

Mircea Vladuțu: Cum să vă spun? Am fost împreună tot timpul și la necaz, și la bucurie, cu salariații. Nu știu dacă e o rețetă sau cred că contează foarte mult cum te comporți cu ei, cum le vorbești, cum îi respecți. Nu numai banii contează, să știți, că din păcate nu reușim să avem salarii extraordinare. Adică eu aș vrea să fie mult mai bine, dar nu poți. Dar am salariați care am doi, care, de exemplu, sunt cu mine de 25 de ani și peste 60% au peste 15 ani vechime lucrați la mine în firmă.

Paula Herlo: V-ați gândit vreo secundă atunci, când ați proiectat afacerea asta cu cornulețe, că, de fapt, vă veți duce cu acest produs în copilăriile oamenilor? întoarceți într-o copilărie de care le dor.

Mircea Vlăduțu: Niciodată. Cu toate că eu în copilărie făceam, când mergeam în vacanță, când eram copil, făceam cornulețele alea cu osânză. Ne făcea sora mamei mele, aluatul, și noi îl umpleam cu gem și îl puneam la copt. Și îl mai și aruncam din aluat, câteodată, că ni se părea prea mult și aveam prea mult de muncă. Dar s-a întâmplat asta.

Paula Herlo: De ce se numește acest produs Sânziene?

Mircea Vlăduțu: Se numește Sânziene pentru că am două fete, pe una dintre ele o cheamă Sânziana. Iar în momentul în care erau mici, așa, la doi, trei ani, și mergeau la grădiniță, educatoarele spuneau, uite, au venit și Sânzienele. Și am zis, hai să le spunem Sânziene.

Paula Herlo: Așa când rămâneți dumneavoastră singur acolo, când se termină tot programul la fabrică și vă așezați pe un scaun sau pe un fotoliu sau rămâneți dumneavoastră, Ce vă spuneți așa, uitându-vă la tot ce ați construit?

Mircea Vlăduțu: E un sentiment plăcut să vezi și să fii mulțumit de ce ai realizat și ce ai făcut în viață. Mă declar mulțumit de ce am făcut până la momentul ăsta și sper să continui.

Paula Herlo: Care credeți că e cea mai mare realizare, la finalul zilei?

Mircea Vlăduțu: Cea mai mare realizare sunt copiii. Și foarte important este să fim cu toții sănătoși și lucrurile să decurgă normal și bine.

Paula Herlo: Dacă ar fi să vă uitați așa în spate, în urmă, toți anii aștia care au trecut din 1997 până acum, ce-ați schimba din parcursul acestei afaceri?

Mircea Vlăduțu: Nu cred că aș schimba nimic.

Paula Herlo: Vă mulțumesc foarte, foarte mult!