Sezonul 4, episodul 3: Irina Voinea, creator de modă, artist și artizan

Irina: Eu am pornit cu un tablou încă de la 14-15 ani. Eu îmi doresc să ajung un brand internațional. Ce am de făcut? Păi merg la școală, păi fac aia, păi fac aia.

Paula: Ce facultate ai făcut?

Irina: Facultate de modă. Am terminat în Anglia, University for the Creative Arts, specializată pe menswear, pe modă bărbătească.

Paula: Cine te-a susținut în facultate?

Irina: Părinții, clar. Și în liceu, și în facultate. Eu practic m-am mutat la 15 ani singură în București. Am făcut doi ani de liceu aici, la Coșbuc, după care am plecat în Anglia, am terminat liceul acolo, cu acest plan de a deveni fashion designer.

Paula: Păi tu de ce te-ai întors?Irina: Pentru că m-am îndrăgostit. Eu am venit în vacanță. După ce am terminat facultatea, m-am întors în vacanță, deși aveam ofertă de job acolo.

Paula: Dar a meritat investiția sentimentală, adică, uite, te-ai întors și ai făcut ceva totuși aici. Pentru că la foarte scurt timp tu ai intrat într-o relație profesională cu Smiley. Cum ai ajuns tu concret să-l cunoști pe Smiley?

Irina: Îl cunoșteam deja pe Alex Velea, cu care aveam o relație de prietenie foarte bună. La videoclipul „Cai verzi pe pereți” l-am cunoscut pe Smiley, pentru care am avut de făcut niște pantaloni fără probă, doar așa, cumva în cerințele stilistei lui de atunci. Și el a fost șocat și fascinat de faptul că i-am făcut acei pantaloni perfecți fără să-l fi văzut vreodată în viața mea. Și ulterior mi-a propus să lucrăm pentru un concert de la Sala Palatului și de atunci...

Paula: Unde vrei să duci povestea asta?

Irina: Internațional. Îmi doresc să o duc internațional.

Paula: Și ai și un plan pentru asta?

Irina: Prin cunoștințe, printr-un Smiley care deja produce pentru artiști străini, prin festivalurile de la noi probabil. Dar am înțeles, eu evident am și această parte business, adică eu ca să dau o piesă unui artist internațional și aceasta să se convertească în vânzări, trebuie să ai fluxul deja pregătit, adică trebuie să ai stocuri pregătite, trebuie să ai... procesul de livrare, customer service, totul.

Paula: Când a avut loc trecerea asta de la poezie boemă la o femeie de afaceri foarte bine documentată și focusată pe ce vrea să facă?

Irina: Anul trecut am lucrat la un plan de afaceri destul de amănunțit în momentul în care mi-am dat seama cu adevărat ce vreau să fac și care ar fi etapele firești pentru mine. Am mers așa cumva pe o linie destul de clasică, adică am zis: „Ok, ce am de făcut? Am de accesat niște credite, am nevoie clar de o infuzie de capital din care să produc stocuri, să investesc în marketing digital”.

Paula: Cum ai convins banca să-ți dea bani? Ce le-ai spus?

Irina: Măi, cred că au văzut și potențialul. Adică eu cred că au văzut potențialul, cred că m-au văzut că sunt foarte determinată. Evident, aveam și profit din anul precedent. Au văzut că înțeleg zona de producție.

Paula: Cât îți ia ție să creezi cămașa asta?

Irina: Procesul creativ este destul de scurt pentru că am multe procese automatizate. Și atunci, faptul că am deja grafica, eu am tiparul digital, integrez grafica în tipar și acolo mă joc. Lucrez cu un atelier din București pentru colecție, dar în general colaborez cu furnizori diferiți pentru diverse categorii de produse și cantități.

Paula: Hai să ne întoarcem la vârsta de șapte ani. Unde te găsește pe tine vârsta asta?

Irina: Vârsta de șapte ani mă găsește în Oltenița, județul Călărași, în casa părinților.

Paula: Ce făceau părinții?

Irina: Părinții mei au avut o fabrică de confecții. Am trăit în mediul acesta, am crescut practic printre mașini de cusut, materiale produse și a fost clar. Am simțit că destinul mi-a dat așa, pe tavă: „Uite, ia, asta ai de făcut”. Aș spune că tatăl meu a fost un adevărat fashionist, dacă pot să-l denumesc așa, pentru anii ‘70-‘80. Se îmbrăca... am poze cu el în care purta pantaloni evazați, cu ciocate, era foarte atent la stilul lui, un bărbat frumos, căruia i-a plăcut să se îmbrace frumos.

Paula: Te-ai gândit vreodată că poate admirația asta față de tatăl tău a contribuit la crearea unui brand pentru bărbați?

Irina: Cumva, pasiunea mea pentru zona asta de haine bărbătești a venit în facultate. Până în primul an de facultate am creat strict haine pentru femei, cu o structură masculină, și am avut un profesor care m-a îndemnat. Îmi tot spunea: „Măi, tu trebuie să faci un proiect pentru bărbați”. Dar este posibil să fi venit influența și de la tatăl meu, da, sigur.

Paula: Unde te vezi tu peste 10 ani?

Irina: Cred că mai degrabă pot să-ți spun că peste 10 ani mă văd dând înapoi. Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu tineri, să-i ajut să-și acceseze unicitatea și creativitatea aia interioară.

Paula: Ce i-ai spune unui tânăr la început de drum, acum, dacă ar fi să învețe din experiența ta?

Irina: Răbdare. I-aș spune răbdare.

Paula: Tu ai avut?

Irina: Nu.

Paula: Și cum te-a costat asta?

Irina: Prin multă persecuție de sine m-a costat. Cred că, pe de altă parte, faptul că mi-am setat niște termene destul de nerealiste la 15 ani m-a ajutat să intru cu o naivitate în acest proces și să keep going. Și dacă au fost momente grele în viața mea, am avut un motiv pentru care să mă trezesc dimineața și să ies din casă.

Paula: Care a fost motivul concret?Irina: Iubirea pentru ceea ce fac.

Paula: Ce poveste spune ultima ta colecție sau cea mai recentă colecție a ta?

Irina: Cea mai recentă colecție a mea vorbește despre era renascentistă și este reinterpretată cu ajutorul tool-urilor de AI și altor tool-uri din zona de graphic design. Cred că este foarte important să ne uităm la aceste valori strămoșești pentru a ne ancora cu adevărat în identitatea noastră, în cine suntem, să învățăm din trecut pentru a crea un viitor mai bun. Este o expresie în engleză pe care o am ca valoare a brandului: Ancestral heritage. Acest heritage ancestral, strămoșesc, 100% mă reprezintă: valorile trecutului aduse în prezent și experimentarea, joaca.

Paula: Să nu-ți fie frică să te joci! Mulțumesc frumos!

Irina: Mulțumesc, Paula!