Cât timp va mai crește prețul energiei

Una din temele principale de discuție ale economiștilor din ultimul an a fost si este legată de durata valului inflaționist stimulat în Europa de scumpirea energiei. Inițial, opinia cea mai răspândită a fost că perioada de scumpiri va dura doar câteva luni, însă previziunile sunt acum mai nuanțate.

Raportul Fondul Monetar International (FMI) de prognoză globală din ianuarie 2022, spre deosebire de cel din octombrie anul trecut, consideră că influența prețurilor energiei va persista mai mult timp, astfel încât și perioada cu prețuri mari, și perturbările din lanțurile de aprovizionare vor continua în acest an. Pentru petrol, FMI vede o scumpire de 12%, iar pentru gaze de circa 58%, mai puțin decât anul trecut (față de 67%, respectiv în jur de 300% anul trecut) urmând ca din 2023 ambele produse să se ieftinească, pe măsură ce dezechilibrele legate de cerere și ofertă se vor reduce.

Și Banca Centrală Europeană estimează că inflația la nivelul energiei în zona euro va rămâne în medie ridicată în 2022, dar pe parcursul anului se va reduce treptat, în așa fel încât în 2023 și 2024, componenta de energie în inflația de ansamblu este de așteptat să fie mult mai mică. La fel ca în cazul FMI, și BCE și-a revizuit însă estimarea optimistă din septembrie trecut, prevăzând pentru zona euro o inflație de 3,2% în acest an (față de previziunea inițială de 2,2%) și 1,8% la anul (față de 1,7%).

Loc este în continuare însă ca aceste estimări să fie ajustate, întrucât o parte din factorii care influențează scumpirea energiei se manifestă pe termen mediu, în timp ce alții conțin o serie de variabile mai greu de prevăzut. 

Cererea și oferta

Anul trecut, creșterea globală a prețurilor a fost motivată de ridicarea restricțiilor după pandemie și de cererea mai mare de gaze pentru electricitate, în condițiile unei veri călduroase. În Uniunea Europeana (UE), după cum arată BNR, s-au adăugat doi factori specifici: stocurile mai scăzute de gaze, după o iarnă prelungită și o aprovizionare deficitară în timpul verii, și structura pieței, dominată de contractele cu prețuri legate de raportul dintre cererea și oferta de gaze, în detrimentul contractelor indexate la prețul petrolului. În privința prețurilor la electricitate, cel mai important factor a fost creșterea costurilor de producție pentru centralele pe bază de combustibili fosili.

BNR apreciază că „pe un orizont mai îndelungat, prețurile energiei pe plan european ar putea să se stabilizeze la niveluri mai reduse, sub acțiunea dominantă a unui factor structural, respectiv accelerarea tranziției spre o economie verde la nivelul UE”. Cum producția din surse regenerabile este încă volatilă, apariția unor dezechilibre între cerere și ofertă va mai putea genera însă fluctuații ample ale prețurilor în anii de tranziție.

Ca atare, pentru evoluția prețurilor vor fi esențiale investițiile în surse regenerabile cu banii din programele naționale de redresare și reziliență, creșterea interconectării dintre piețele europene de electricitate, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei regenerabile și creșterea eficienței energetice pentru consumatorii finali.

Sursele de aprovizionare

Variabila cea mai discutată în această perioadă este factorul geopolitic – dacă va începe sau nu un conflict în Ucraina și cum anume vor fi afectate livrările de gaze rusești spre UE. Dacă livrările scad sau se opresc într-o singură iarnă, pentru UE ar fi dificil, dar nu imposibil să facă față, reiese dintr-o analiză a institutului de cercetări economice Bruegel. Dacă însă livrările se vor opri timp de mai mulți ani, nu vor fi de ajuns doar măsurile de creștere a producției interne și de înlocuire cu importuri din alte surse.

UE are capacități neutilizate de import din Norvegia, Africa de Nord sau Azerbaidjan, însă folosirea lor integrală este nerealistă, pe de o parte fiindcă producătorii nu vor putea să-și mărească suficient producția de gaz sau GPL pe termen scurt, pe de altă parte din cauza presiunii enorme asupra prețurilor, care ar lovi și mai mult într-o economie europeană deja afectată de scumpirea energiei. 

Prin urmare, într-o asemenea ipoteză, UE ar trebui să încerce măsuri de reducere a cererii de gaze pentru încălzire, industrie și producția de electricitate, ceea ce va implica decizii dificile și costisitoare. Ar putea fi necesare planuri de urgență, cu închiderea unor sectoare neesențiale sau reducerea încălzirii în clădirile publice. Altă opțiune ar pune accent pe economisirea energiei, cu măsuri de stimulare financiară a gospodăriilor care practică metode de economisire.

Astfel de scenarii reprezintă și unul dintre motivele pentru care UE a oscilat atât de mult în ultimele luni în privința clasificării surselor de energie în verzi și poluante. În cele din urmă, Comisia Europeană a clasificat energia nucleară și gazele ca fiind investiții „verzi”, decizie salutată de guvernul român cu argumentul că a fost „motivată de necesitatea pregătirii unei tranziţii ecologice care să nu afecteze populaţia şi să nu pericliteze securitatea energetică”. 

Piața emisiilor poluante

Spania, Polonia, Cehia, precum și o serie de europarlamentari au cerut ca UE să impună restricții de tranzacționare pe piața emisiilor de gaze cu efect de seră (EU ETS, Sistemul European de Tranzacționare a Emisiilor), considerând că scumpirea record a acestora este provocată de speculatori, în timp ce prețul îl plătesc consumatorii europeni.

Tendința de scumpire s-a accentuat odată cu asumarea de către UE a țintei ca până în 2023 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% față de 1990, în loc de 40%, cât fusese ținta inițială. După ce de la începutul anului trecut a crescut cu peste 200%, prețul certificatelor se apropia deja la începutul lunii februarie de 100 de euro, față de circa 33 de euro în urmă cu un an. Un nivel de preț de 100 de euro era așteptat abia pentru sfârșitul deceniului.

Estimarea lui Frans Timmermans, responsabilul UE pentru Pactul verde, este că doar circa 20% din creșterea prețului energiei este legată de costul certificatelor de emisii. Cum aceste certificate sunt însă obligatorii pentru centralele electrice, capacitățile de producție industrială și companiile aeriene, Spania a cerut restricționarea tranzacțiilor, argumentând că formarea unei bule speculative pe piața ETS amenință redresarea economică după pandemie și împiedică o tranziție normală la o industrie bazată pe energia verde. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că mijlocul cel mai bun de a contracara fluctuațiile în prețul energiei este ca UE să crească investițiile în energia regenerabilă, iar astfel scopul pentru care au fost create certificatele de emisii să fie atins. Pe termen scurt însă, volatilitatea acestei piețe riscă să pericliteze procesul de decarbonizare în loc să-l stimuleze, apreciază un raport independent comandat de grupul verzilor din Parlamentul European.

Bugetele măsurilor de compensare

UE nu a intervenit pentru a determina scăderea prețurilor la energie, ci a lăsat la latitudinea guvernelor metodele de contracarare a scumpirilor pentru consumatori, pornind de la premisa că prețurile vor scădea până la primăvară. Isabel Schnabel, membră a boardului BCE, a avertizat că proiecțiile ale Băncii Centrale Europene privind inflația subestimează însă influența prețului energiei în 2023 și 2024, ținând cont de amploarea procesului de tranziție la energia verde, cu taxe pe carbon care vor mări prețul final și în paralel cu măsuri de reducere a impactului social.

Ca și alți economiști care văd necesitatea tranziției la energia verde, Schnabel consideră că ar fi o greșeală ca guvernele să reacționeze prin renunțarea sau amânarea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Soluția va fi deci ca aceste obiective să fie urmărite pe mai departe, BCE să treacă treptat la o politică monetară mai restrictivă, iar guvernele să pună la punct planuri de compensare, plafonare, subvenții sau măsuri fiscale care să contracareze impactul taxelor pe carbon și al scumpirii energiei.

Variabila va fi aici cât de mult vor putea să cheltuiască statele, ținând cont că deja sumele alocate sunt uriașe (20 de miliarde de euro în cazul Franței), iar datoria publică a unora depășește 120% din PIB (Italia, Spania, Grecia). Limita de 60% la datoria publică a fost suspendată din cauza pandemiei, dar aceasta nu înseamnă că statele sunt libere să cheltuiască fără limită. Este posibil deci ca politicile de compensare să fie treptat limitate doar la populația cu venituri mici, în timp ce companiile să fie nevoite să găsească metode de reorganizare a activității în așa fel încât să-și scadă consumul și implicit factura energetică.

Pentru companiile interesate de aceste teme, vom reveni periodic cu toate noutățile relevante care vor apărea. Rămâneți pe platforma noastră pentru a afla primii ceea ce se întâmplă în acest domeniu.