Reducerea dependenței Europei de gazul rusesc și în general de gazele naturale ca sursă de energie nu e o temă de discuție nouă, însă conflictul din Ucraina a acutizat-o într-un mod fără precedent. Diversificarea surselor de aprovizionare este pentru Europa o etapă necesară, însă nu vom putea vorbi de reducerea dependenței de importuri atâta vreme cât statele membre nu vor investi puternic în capacități proprii de producție din surse regenerabile. Faptul că Europa consideră că aceasta este soluția s-a văzut din plin încă de la primele declarații ale oficialilor europeni după începutul agresiunii rusești în Ucraina.  

Germania are dreptate în privința suspendării Nord Stream 2 ca reacție la agresiunea Rusiei în Ucraina, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. „Gazoductul trebuie evaluat în lumina securității aprovizionării energetice pentru întreaga Europă. Suntem încă prea dependenți de gazul rusesc. Trebuie să ne diversificăm strategic furnizorii și să investim masiv în surse regenerabile”, a spus von der Leyen la 22 februarie.

A doua declarație pe tema independenței energetice a fost făcută o zi mai târziu: „UE trebuie să devină mai independentă energetic față de Rusia și de combustibilii fosili. Văd un potențial mare pentru o cooperare mai puternică între noi și Norvegia în privința tranziției la energia verde. Să mergem împreună către neutralitatea climatică în 2050”, a declarat Ursula von der Leyen cu ocazia întâlnirii cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Să vedem care este temeiul acestor declarații.

Suspendarea de către Germania a autorizării Nord Stream 2 a fost probabil cel mai spectaculos act de sancționare a Rusiei de către o țară din UE, în primul rând pentru că Germania a rezistat multă vreme, încă de pe vremea președinției americane Trump, apelurilor la ieșirea dintr-un astfel de proiect, care ar fi consolidat dependența față de gazul rusesc. Totuși, decizia nu este definitivă, întrucât este vorba de o suspendare și nu de anularea proiectului, iar consecințele pentru Germania și Europa practic nu există, întrucât Nord Stream 2 oricum nu ar fi urmat să intre în funcțiune înainte de a doua jumătate a anului. 

Cât despre comerțul cu gaze din Rusia, printre sancțiunile anunțate de UE nu se numără și întreruperea achizițiilor sau blocarea exporturilor rusești de energie. Reuters a citat atât analiști, cât și lideri din industrie, cum este Patrick Pouyanne, directorul executiv al companiei energetice franceze TotalEnergies, care prevăd că „rușii nu vor să folosească gazul drept armă în această dispută” și că livrările vor continua.

În realitate, ceea ce va conta în mod concret vor fi măsurile pe care Comisia Europeană urmează să le ia pentru reducerea dependenței de gazul rusesc. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a promis că în curând vor fi anunțate propuneri pentru „măsuri de autonomie și independență energetică, înființarea unor rezerve strategice de gaze și un plan de achiziții comune de energie”. Este posibil ca aceste propuneri să facă referire la sursele de producție proprie, între care și cele nucleare, având în vedere că acestea au fost clasificate recent drept surse verzi pe parcursul tranziției spre neutralitatea climatică. Pe termen scurt însă, scopul urmărit este ca Europa să-și pună la punct o strategie alternativă de asigurare a aprovizionării cu gaze, motiv pentru care discuțiile pe această temă vor domina cel mai probabil agenda europeană în perioada următoare.

În 2021, Europa a importat din Rusia 38% din gazul natural folosit, restul fiind asigurat de Norvegia (22%), din producție proprie (9%), GPL din diverse surse externe (10%), plus în ponderi mai mici din Algeria, Azerbaidjan și Libia, conform statisticilor citate de think tank-ul Bruegel, cu sediul la Bruxelles. Dintre ceilalți furnizori, deși Norvegia, Algeria și Azerbaidjan mai pot crește livrările, niciunul dintre ei nu are totuși suficiente capacități suplimentare de producție. Prin urmare, UE va trebui să se orienteze spre livrările de GPL, unde principalii furnizori mondiali –  Qatar, Australia și SUA – pot în principiu și să producă mai mult, și să redirecționeze o parte din livrări de la alte piețe către Europa. (Qatarul a anunțat la 22 februarie că nu are capacitatea de a înlocui  livrările de gaz rusesc spre UE cu GPL, întrucât este angajat în alte contracte pe termen lung, însă aceasta este o situație care în timp s-ar putea schimba.)

Numai că „nu avem cum să înlocuim tot gazul rusesc cu GPL”, apreciază Thierry Bros, expert în piața gazelor la Sciences Po, citat de publicația Euractiv. Motivul este capacitatea încă limitată a porturilor și a instalațiilor de regazificare din UE, care în mod obișnuit pot compensa majoritatea livrărilor din Rusia, dar nu și în perioade de vârf de consum, respectiv într-o iarnă grea. Caracterul excepțional al situației din Ucraina grăbește însă luarea unor măsuri care altminteri ar fi avut nevoie de mai mult timp: la 27 februarie, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat în Bundestag că țara sa „va construi rapid” două terminale de import GPL, la Brunsbüttel și Wilhelmshaven, subliniind și că ambele vor putea fi convertite în timp pentru transportul de resurse verzi, astfel încât „un terminal care azi primește gaze va putea primi mâine hidrogen verde”.

Iarna 2021/2022 nu a fost grea până acum, ceea ce explică și scenariul recent al Institutului German pentru Economie din Köln după care actualele rezerve de gaz din Europa ar putea acoperi în continuare consumul pentru restul iernii în cazul unei întreruperi a livrărilor din Rusia. Perturbări ar urma să aibă loc doar în unele țări europene, care nu ar trece însă de 10% din totalul cererii, cu condiția însă ca temperaturile să rămână la fel de blânde până la primăvară. Acest scenariu face și mai evidentă necesitatea unei rezerve strategice de gaze la nivelul UE, la care s-a referit mai sus comisarul Gentiloni. Un proiect de document UE consultat de Reuters intenționează inclusiv să fixeze pentru fiecare stat membru cote de depozitare a gazelor înainte de fiecare iarnă, pentru a consolida stocurile și a preveni perturbările în aprovizionare.

În ceea ce ne privește, guvernul a precizat imediat după declanșarea agresiunii rusești în Ucraina că „România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece” și că „monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale”. Și raportat la situația din UE, România stă bine în momentul de față, dacă ne uităm la statisticile Comisiei Europene din care rezultă că rata de dependență în general de importurile de energie a variat în 2019 de la 5% în cazul Estoniei până la peste 90% pentru Malta, Luxemburg și Cipru; România și Suedia sunt cel mai bine situate după Estonia, cu circa 30%. 

Cel mai important atu al României, capabil să-i asigure independența energetică în procesul de tranziție la energia verde, este însă reprezentat de zăcămintele de gaze din Marea Neagră, estimate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale la un total de circa 200 de miliarde de metri cubi. La sfârșitul anului trecut, Romgaz a inițiat preluarea participației ExxonMobil în proiectul Neptun Deep de explorare a gazelor din Marea Neagră, urmând ca tranzacția să se finalizeze în primul trimestru din 2022.

Este încurajator că, așa cum am văzut, Ursula von der Leyen insistă răspicat că soluția pe termen lung este trecerea la energia verde. O evaluare utilă a situației nu poate pleca însă decât de la o estimare realistă a posibilității de trecere de la gaze și cărbuni la sursele renegerabile, ținând cont că la scara Uniunii Europene este previzibil ca abia peste 10 ani să înceapă să scadă cererea de gaze. De aceea Comisia Europeană începe acum demersul său de reducere a dependenței energetice de Rusia cu soluții comune privind achiziția și stocarea de gaze. Odată ce această problemă este însă rezolvată, conflictul din Ucraina va avea ca efect grăbirea trecerii la producția de energie din surse regenerabile, având în vedere că la acest capitol nu mai este nevoie de soluții legislative suplimentare, din moment ce toate programele naționale de tip Planul Național de Redresare și Reziliență deja permit și încurajează dezvoltarea capacităților de producție pentru energia verde.

Soluțiile comune la nivelul Uniunii sunt de preferat și din alt considerent. La fel ca în 2014, cu fondul comun pentru investiții strategice (planul Juncker de redresare după criză) și la fel ca în cazul actualului plan european de redresare după pandemie, UE va opta și acum în mod natural pentru niște soluții care să poată implica puterea sa de a negocia și a investi, net superioară oricărui stat membru. Iar așa cum politica de răspuns la agresiunea Rusiei și de sancțiuni economice este un test al unității europene, la fel va fi și politica de reducere a dependenței de gazul rusesc.