Marea promisiune a panourilor solare
Cele mai noi estimări ale Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei arată că România are potențialul de a obține din surse eoliene și solare peste 22% din producția totală de energie, față de circa 16% în prezent. Pentru ca un astfel de potențial să fie realizat este nevoie însă de voință politică puternică, de investiții considerabile și de o reformă rapidă a cadrului de reglementare.
Partea de investiții este susținută prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care alocă 1,6 miliarde de euro pentru creșterea cu 2.031 MW a capacității instalate prin proiecte solare până în 2025, față de nivelul din 2020, respectiv o creștere cu 1.581 MW a capacității instalate prin proiecte eoliene. În privința legislației, statul și-a asumat o simplificare puternică a procedurilor de acordare a licențelor și de autorizare a investițiilor în surse de energie verde, ținând cont că birocrația legată de documentații și de timpul de răspuns al autorităților frânează dezvoltarea pieței.
PNRR aduce în principal trei noutăți care privesc stimularea intrării de jucători noi pe această piață. Astfel, statul promite să lanseze, în perioada 2022-2024, scheme de sprijin de tip licitație pentru capacități suplimentare de energie din surse regenerabile, indiferent de sursa de finanţare, care să încurajeze cu precădere micii producători, IMM-urile, desigur fără a exclude marii investitori. A doua noutate privește criteriul pe care îl va avea în vedere statul când lansează astfel de scheme, anume faptul că vrea să stimuleze mai ales investițiile în regiunile din țară subexploatate din punctul de vedere al capacității curente instalate.
A treia noutate, cu bătaie mai lungă, vizează creșterea rolului prosumatorilor în producția de energie regenerabilă, inclusiv cu compensarea cantitativă a volumelor livrate şi consumate din reţea. Concret, inclusiv asociațiile de locatari din blocurile de apartamente vor putea să producă și să vândă excesul de energie solară în forme mai flexibile, inclusiv prin introducerea de stimulente și sprijin financiar. În paralel ar urma să continue programele de tip Casa Verde sau altele de acest gen, care să stimuleze instalarea panourilor solare.
În noiembrie, Administrația Fondului de Mediu făcea cunoscut că are la dispoziție 280 mil. lei pentru programul Casa Verde, de subvenționare a montării de panouri solare pentru încălzirea clădirilor, fondurile fiind accesibile atât consumatorilor casnici, în special proprietarilor de case, cât și companiilor. Până acum au existat mai multe tentative eșuate de pornire a acestui program, începând din 2010, însă noul ministru al mediului, Tanczos Barna, promite că noua schemă, care a început în noiembrie, va fi mult mai bine organizată. Finanțarea oferită de stat vizează până la 90% din valoarea cheltuielilor pentru instalarea de panouri solare, în limita sumei de 20.000 de lei pentru un proiect.
În același timp, se anunță noi forme de sprijin la nivelul UE. Miniștrii de finanțe din UE au aprobat chiar în decembrie o nouă reglementare care permite statelor membre să reducă la 5% sau chiar la zero TVA pe o serie de categorii de produse verzi, de la biciclete electrice la alimente ecologice și inițiative de reciclare. Panourile solare figurează printre produsele pe care statele membre le pot scuti complet de TVA, „pentru a încuraja accesul consumatorilor la energia verde”, arată documentul.
Pentru companiile interesate de piața energiei solare, vom reveni periodic cu noutățile relevante care vor apărea. Rămâneți pe platforma noastră pentru a afla primii ceea ce se întâmplă în acest domeniu.